Fernando Alonso a vorbit, la Suzuka, despre trecut și viitor. Despre Honda și Renault… McLaren a fost cu producătorul japonez din 2015. Au fost trei ani dificili pentru echipa din Woking. Pentru anul viitor McLaren a semnat cu Renault.
Spaniolul consideră că lucrurile cu Honda nu au mers pentru că în fiecare an s-a început de la zero. „Cred că problema noastră majoră au fost testele din iarnă. De fiecare dată am pornit de la zero. Ceea ce ne-a costat! A trebuit să încercăm să dezvoltăm bolidul în mers. Asutralia era un test, nu o cursă, la fel și China, Bahrain… Am învățat și, mai mult sau mai puțin, am înțeles cum funcționează tot pachetul. Ne-am pus într-o poziție delicată, sperând de la an la an că diferențele față de echipele de top se vor reduce. Nu s-a întâmplat așa! Pentru că de fiecare dată în teste noi aveam probleme mari. Și în loc de tururi, stăteam în garaj. Am schimbat, în fiecare sezon, filosofia motorului, am schimbat poziția turbinei. Cu toate acestea, trebuie să spun că sunt mândru că am participat la acest proiect. În viața unei echipe sunt momente bune, altele deloc bune. Nu ne-am predat, niciodată. Am continuat munca. Din păcate, nu am avut rezultatele așteptate. Este păcat, am înșelat așteptările tuturor, inclusiv propriile obiective. Repet, sunt mândru că am făcut parte din acest proiect. Întotdeauna mi-a plăcut spiritul japonez, am un tatuaj cu un samurai pe spate. Să lucrez cu oameni din această tară a fost un lucru fantastic pentru mine”, a explicat Alonso.
Pilotul spaniol a vorbit și despre viitor, spunând că Red Bull o să pună presiune pe McLaren în ceea ce privește relația directă cu furnizorul de motoare, Renault.
„Am văzut o performanță bună pe Monza, un circuit rapid. Am văzut că Red Bull i-a învins pe Mercedes în Malaezia – fără ploaie, strategie. Suntem bucuroși de ceea ce se întâmplă la Red Bull, pentru că ceea ce fac ei înseamnă că motorul Renault poate aduce victorii. În același timp, rezultatele lor sunt un semnal de alarmă. Red Bull pune presiune pe noi, ne aruncă mănușa în ceea ce privește șasiul din 2018. Cred că o să avem un duel interesant cu Red Bull”, a punctat spaniolul.
Foto: McLaren Racing





















