Lewis Hamilton este de părere că sezonul 2017 a fost „cel mai greu”. La ce se referă campionul mondial? Nu, nu la lupta pentru titlu cu Sebastian Vettel. Ci la modul cum a înțeles și cum s-a înțeles cu bolidul W08.
Mașina celor de la Mercedes a avut probleme, la începutul sezonului, cu penurile Pirelli, în special cu ultrasoft. De asemenea, au fost observate dificultăți pe circuitele cu viraje lente sau unde asfaltul a fost foarte încins.
A fost greu să înțeleg bolidul. Unele dintre probleme le-am avut pentru prima dată, așa că a trebuit să ne dăm seama de pașii care urmează să fie făcuți. Ne-am dat seama că totul vine de la dimensiuni, de la dinamica diferită a pneurilor. W08 a fost o mașină extraordinară, dar a fost dificil să ne înțelegem. La început. Uzura pneurilor spate ne-a at bătăi de cap. Am reușit, apoi, să storc acele picături suplimentare care fac diferența. Asta pentru că modificările făcute la bolid au fost în direcția corectă. Un lucru este foarte important – înțelegerea mașinii mi-a permis să-i ating limitele și să încerc să trec de ele. Trebuie să recunosc că au fost curse în care am avut probleme, dar am obținut mai mult decât speram. Din diferite motive…”, a spus Hamilton.
De asemenea, campionul mondial a explicat că se așteaptă ca Sebastian Vettel să vină cu lecțiile făcute și învățate în 2018. Pilotul Ferrari a condus înaintea pauzei din august cu 12 puncte. Au urmat erori grave (Baku, Singapore și chiar Mexic) din partea germanului, erori care, corelate, cu o serie de 5 victorii din 6 curse ale lui Hamilton au decis lupta pentru titlu.
Toți învățăm din greșeli. Inclusiv Sebastian. Cred că în 2018 Vettel o să fie pregătit pentru o nouă luptă, venind cu lecția învățată. Nu știu dacă prin evoluțiile mele am pus presiune pe el, categoric însă am fost avantajat în urma erorilor sale. Micile greșeli fac, de multe ori, diferența”, a declarat Hamilton.