Ferrari a blocat o propunere a celor de la Red Bull în ceea ce privește reducerea numărului de unități de putere în 2018, de la patru la trei per pilot. La întâlnirea Strategy Group de dinaintea Marelui Premiu al Braziliei, Christian Horner a sugerat că există o unanimitate în cadrul echipelor în această privință. Șeful celor din Milton Keynes a discutat pe acest subiect cu directorul F1, Ross Brawn. În ultimul moment însă Ferrari a blocat inițiativa Red Bull.
Explicația italienilor a fost că deja s-au consumat resurse importante pentru ca trei unități de putere să reziste la sezonul din F1, care începe pe 25 martie și are în calendar 21 de curse, cu una mai mult decât în 2017. Cel mai probabil, reacția Ferrari vine și din alt motiv: Red Bull a arătat o formă destul de bună la finalul sezonului actual, iar în 2018 cu motor Renault o să alerge și McLaren. Echipa din Woking are, conform specialiștilor, un șasiu foarte bun, de top 3, însă în 2017 s-a lovit de lipsa de fiabilitate și putere a unității Honda.
„Am crezut că am susținerea celorlalte echipe, cel puțin așa erau comentariile inițiale. După ce Ferrari s-a opus, nu am mers mai departe cu propunerea. Cred că o să avem foarte multe penalizări în 2018. Și aici nu vorbesc doar de Red Bull, ci de toate echipele”; a comentat Horner.
În urmă cu câteva zile, Lewis Hamilton a spus că îi displace total ideea cu 3 motoare pentru sezon 2018.
Foto: Clive Rose/Getty Images