Daniel Ricciardo ar dispune de ceva atuuri în negocierile cu șefii de la Red Bull pentru noul său contract. Cel puțin așa consideră pilotul australian, al cărui angajament cu echipa din Milton Keynes expiră la finalul sezonului 2019. Max Verstappen deja a semnat o nouă înțelegere cu Red Bull, valabilă până în 2020. Sunt surse conform cărora Ricciardo ar avea o ofertă de la Ferrari, cum este exclusă nici o trecere la Mercedes ca și coechipier al lui Lewis Hamilton, dar australianul preferă să discute mai întâi cu Red Bull. Asta se va întâmpla însă la începutul anului viitor. Ricciardo a spus, repetat, că un factor important în decizia sa este „un coechipier de calitate”. Orice ar însemna acest lucru!
„Pentru că am contract până la finalul anului viitor și am în mânecă câteva cărți bune, consider că nu trebuie să-i grăbesc pe Christian Horner și Helmuth Marko. Este mai bine să aștept ei să spună „nu putem să așteptăm să plece Ricciardo. Sunt deschis să purtăm o discuție. Consider că sunt competitiv, sunt loial echipei”, a explicat australianul.
„Înțelegem poziția lui Daniel. El are 28 de ani, așa că următoarea sa mutare este importantă pentru carieră. El are nevoie de timp pentru a lua decizia corectă. Ricciardo cunoaște poziția noastră, noi dorim ca el să rămână la Red Bull. Probabil că așteaptă să vadă și care o să fie performanțele motorului Renault anul viitor. Pe de altă parte, nu ne facem probleme, gândindu-ne că Ricciardo devine agent liber la anul și poate semna cu altă echipă. Tocmai acesta este motivul pentru care l-am împrumutat pe Carlos Sainz la Renault. Ne-am luat măsuri de precauție, dar dorim să-l păstrăm pe Daniel”, a spus șeful Red Bull, Christian Horner.
Foto: Clive Rose/Getty Images





















