Sebastian Vettel a rezolvat ecuația învingătorului după doar ceva mai mult de 2 km, adică până pe Kemmel Straight. Germanul a trecut de Lewis Hamilton și, deși a existat un moment senzațional, exact pe frânarea spre Les Combes, cu Esteban Ocon, Vettel, Hamilton și Sergio Perez roată la roată, pilotul celor de la Ferrari a trecut primul. Hamilton a stat la 3 sec în primul stint, reducând spre final, înainte de oprirea la boxe – turul 21 pentru campionul mondial, 22 – pentru Vettel. Atunci, Hamilton a ieșit la puțin peste 1 sec în spatele lui Vettel (mai era acolo și Max Verstappen, dar doar până pe Kemmel). Britanicul nu a reușit să țină ritmul lui Vettel, care a câștigat pe deplin meritat, în timp ce Hamilton a rămas cu a doua poziție. Și un avans de 25 de puncte în clasament.
Pe podium a urcat și Verstappen, care a trecut de piloții Force India – Perez și Ocon, în uralele miilor de fani din jurul circuitului.
Cursa a avut un început nebun (vezi foto mai jos)! Nico Hulkenberg nu a apreciat corect distanța față de Fernando Alonso, a frânat târziu pentru La Source și a intrat violent în spatele bolidului McLaren (vorba lui Alonso: „A jucat bowling cu noi). Acesta s-a ridicat în aer, a trecut peste Sauber-ul lui Charles Leclerc (sistemul Halo l-a protejat pe monegasc!) și a aterizat în zona de siguranță. În zbor, mașina lui Alonso a agățat și RB14 pilotat de Daniel Riciardo, bolidul australianului rămânând fără eleronul spate. Ricciardo a încercat să corecteze mișcarea imprimată de lovitură și a tras de volan. Manevra a făcut ca aripa față a bolidului său să taie pneul dreapta spate al Ferrari-ului lui Kimi Raikkonen. În același timp, puțin mai lateral, Vatteri Bottas frâna târziu și pierdea eleronul față în spatele mașinii lui Lance Stroll.
Ce a urmat? Hulkenberg, Alonso și Leclerc – daună totală! Raikkonen, Ricciardo și Bottas au trecut pe la boxe, pe circuit a ieșit mașina de siguranță. Raikkonen a abandonat, fiind complet nemulțumit de comportamentul bolidului său după incident. Ricciardo s-a reîntors în cursă, a mers deloc rău până în tururl 30, când a fost chemat la boxe de echipă, pentru a… păstra motorul! Decizie tardivă și extrem de discutabilă, ținând cont că australianul a fost lăsat să alerge 2/3 din cursa de la Spa… Iar Ricciardo a fost întrecut în clasament, cu 2 puncte, de… Verstappen.
În fine, Bottas s-a descurcat ceva mai bine… Finlandezul de la Mercedes a terminat pe 4, trecând de tot ce putea, una dintre depășiri fiind de-a dreptul fabuloasă – turul 8, în Eau Rouge, împotriva lui Berndon Hartley.
În spatele lui Bottas au fost Perez și Ocon. Au urmat piloții de la Haas, cu Romain Grosjean în fața lui Kevin Magnussen. Top 10 a fost încheiat de Pierre Gasly și Marcus Ericsson, suedezul de la Sauber fiind primul pilot depășit cu un tur de învingător.
Urmează Monza…
Belgia / Spa Francorchamps / Cursa, 44 tururi / Rezultate / Clasamente
| Pilot | Echipă | Timp/diferență |
| 1 Sebastian Vettel | Ferrari | 1.23:34.476 |
| 2 Lewis Hamilton | Mercedes | +11.061 sec |
| 3 Max Verstappen | Red Bull | +31.372 sec |
| 4 Valtteri Bottas | Mercedes | 1:03.605 min |
| 5 Sergio Perez | Racing Point Force India | 1:11.023 min |
| 6 Esteban Ocon | Racing Point Force India | +1:19.520 min |
| 7 Romain Grosjean | Haas | +1:25.953 min |
| 8 Kevin Magnussen | Haas | 1:27.639 min |
| 9 Pierre Gasly | Toro Rosso | +1:45.892 min |
| 10 Marcus Ericsson | Sauber | +1 tur |
| 11 Carlos Sainz | Renault | +1 tur |
| 12 Sergey Sirotkin | Williams | +1 tur |
| 13 Lance Stroll | Williams | +1 tur |
| 14 Brendon Hartley | Toro Rosso | +1 tur |
| 15 Stoffel Vandoorne | McLaren | +1 tur |
Abandonuri
| Pilot | Echipă | Tur | Motiv |
| Daniel Ricciardo | Red Bull | 30 | decizie echipă |
| Kimi Raikkonen | Ferrari | 9 | mecainc |
| Fernando Alonso | McLaren | 1 | accident |
| Charles Leclerc | Sauber | 1 | accident |
| Nico Hulkenberg | Renault | 1 | accident |
Clasamente
Piloți
| 1 Lewis Hamilton | 231 |
| 2 Sebastian Vettel | 214 |
| 3 Kimi Raikkonen | 146 |
| 4 Valtteri Bottas | 144 |
| 5 Max Verstappen | 120 |
| 6 Daniel Ricciardo | 118 |
| 7 Nico Hulkenberg | 52 |
| 8 Kevin Magnussen | 49 |
| 9 Fernando Alonso | 44 |
| 10 Sergio Perez | 40 |
| 11 Esteban Ocon | 37 |
| 12 Carlos Sainz | 30 |
| 13 Pierre Gasly | 28 |
| 14 Romain Grosjean | 27 |
| 15 Charles Leclerc | 13 |
| 16 Stoffel Vandoorne | 8 |
| 17 Marcus Ericsson | 6 |
| 18 Lance Stroll | 4 |
| 19 Brendon Hartley | 2 |
| 20 Sergey Sirotkin | 0 |
Constructori
| 1 Mercedes | 375 |
| 2 Ferrari | 360 |
| 3 Red Bull | 238 |
| 4 Renault | 82 |
| 5 Haas | 76 |
| 6 McLaren | 52 |
| 7 Toro Rosso | 30 |
| 8 Sauber | 19 |
| 9 Racing Point Force India | 18 |
| 10 Williams | 4 |
Foto: Racing Point Force India F1 Team, Mercedes AMG Petronas, Scuderia Toro Rosso, Haas F1 Team, Renault Sport F1 Team, McLaren Racing, Red Bull Racing, Scuderia Ferrari








































