Cam așa se întâmplă cănd ai febră mare… Roșu în gât, dureri de cap, curge nasul (mai ales în virajul 3!). Și dacă încerci să iei medicamentul cu Red Bull, cu gândul la reclama cunoscută cu „îți dă aripi!”, te trezești deloc bine și cu o săgeată argintie înfiptă adânc în suflet!
Cam așa se poate rezuma, în alte cuvinte, cursa din Singapore. Ploaia a căzut peste Marina Bay, iar mulți piloți au ales să plece pe pneuri intermedia (Vettel, Verstappen, Ricciardo, Raikkonen, Hamilton, Bottas, Sainz, Kvyat, Grosjean, Stroll), restul fiind pe wet (inclusiv Fernando Alonso).
A urmat un adevărat carnagiu. Sebastian Vettel și Max Verstappen au avut starturi bune, Kimi Raikkonen – extraordinar. Pâna aici, toate sună minunat! Finlandezul de la Ferrari a trecut de Verstappen pe interior, dar a agățat cu roata dreapta spate anvelopa stânga față a bolidului RB13. Olandezul nera prins între cele două mașini Ferrari, asta pentru că Vettel a tras de volan stânga, încercând să se apere de un posibil atac. În urma contactului dintre Raikkonen și Verstappen, bolidul SF70H a ricoșat în „fratele” său, condus de Vettel. Raikkonen a ieșit în decor, dar s-a întors, extrem de riscant, lovindu-l, a doua oară, pe Verstappen, în virajul 1. Prin exteriorul celor doi trecea Alonso. McLaren-ul spaniolului a fost luat cu fulgi cu tot, fiind chiar în aer pentru o secundă, apoi învârtindu-se. Vettel a fost lider până în virajul 3 unde… i-a curs nasul. Germanul apierdut controlul bolidului, cu avarii majore la răcire, lovind mantinela din stânga. Nasul bolidului a zburat, iar Vettel a mers metri buni cu spatele, pentru că pe lângă el treceau celelalte mașini.
Pe circuit a ieșit mașina de siguranță. Noul lider era Lewis Hamilton, plecat de pe 5, britanicul fiind urmat de Ricciardo, Hulkenberg, Perez și Bottas. Foarte important a fost mesajul celor de la Mercedes către Hamilton: „în cursa asta trebuie doar să aduci mașina acasă!”.
După restart, Alonso a abandonat, bolidul său fiind serios avariat în partea stânga spate, în urma contactului cu RB13 al lui Verstappen. Mai mult, inginerii McLaren nu mai aveau, de câteva tururi, niciun fel de date de la mașina lui Alonso.
De aici, Hamilton a luat cursa pe cont propriu. A pus o diferență sigură față de Ricciardo. Nu l-au împiedicat nici cele două mașini de siguranță care au mai apărut pe pistă – turul 11, după ce Daniil Kvyat a oprit în zidul de pneuri din virajul 7, respectiv 38 – după ce Marcus Ericsson s-a învârtit și a lovit Sauber-ul pe podul Anderson. De fiecare dată, Hamilton a știut să administreze restartul. Britanicul nu a cedat nici la ruămințile echipei să mențină un ritm mai lent, cu scopul de a permite lui Bottas să-l atace pe Ricciardo. Hamilton a spus un „nu!” răspicat. Bottas să-și scoată singur castanele din foc!
La final, Hamilton a trecut linia de sosire cu 4 sec înaintea lui Ricciardo și aproape 9 sec de Bottas. Carlos Sainz a reușit cel mai bun rezultat din carieră – pilotul Toror Rosso a terminat pe 4, reușind, cu super-soft, să-l țină în spate pe Sergio Perez, cu ultra-soft. Jolyon Palmer a fost pe 6, în fața lui Stoffel Vandoorne.
Au terminat cursa doar 12 piloți… O cursă nebună, din care Ferrari trebuie să-și dea seama că un pole-ul combinat cu manevrele pripite la start nu înseamnă un rezultat bun… Verstappen a ajuns la al 7-lea abandon în 2017…
Singapore Marina Bay Cursa (58 tururi/2 h) Rezultate / Clasamente
|
Pilot |
Echipă |
Timp / Diferență |
|
1 Lewis Hamilton |
Mercedes |
2.03:23.543 |
|
2 Daniel Ricciardo |
Red Bull |
+4.507 sec |
|
3 Valtteri Bottas |
Mercedes |
+8.800 sec |
|
4 Carlos Sainz |
Toro Rosso |
+22.822 sec |
|
5 Sergio Perez |
Force India |
+25.359 sec |
|
6 Jolyon Palmer |
Renault |
+27.259 sec |
|
7 Stoffel Vandoorne |
McLaren |
+30.388 sec |
|
8 Lance Stroll |
Williams |
+41.696 sec |
|
9 Romain Grosjean |
Haas |
+43.282 sec |
|
10 Esteban Ocon |
Force India |
+44.795 sec |
|
11 Felipe Massa |
Williams |
+46.536 sec |
|
12 Pascal Wehrlein |
Sauber |
+2 tururi |
Abandonuri
|
Pilot |
Echipă |
Tur |
Motiv |
|
Kevin Magnussen |
Haas |
51 |
MGU-K |
|
Nico Hulkenberg |
Renault |
49 |
electronic |
|
Marcus Ericsson |
Sauber |
36 |
accident |
|
Daniil Kvyat |
Toro Rosso |
11 |
accident |
|
Fernando Alonso |
McLaren |
9 |
accident |
|
Sebastian Vettel |
Ferrari |
1 |
accident |
|
Kimi Raikkonen |
Ferrari |
1 |
accident |
|
Max Verstappen |
Red Bull |
1 |
accident |
Cel mai rapid tur
|
Pilot |
Echipă |
Tur |
Timp (viteză medie) |
|
Lewis Hamilton |
Mercedes |
55 |
1:45.008 (173.643 km/h) |
Clasamente
Piloți
|
1 Lewis Hamilton |
263 |
|
2 Sebastian Vettel |
235 |
|
3 Valtteri Bottas |
212 |
|
4 Daniel Ricciardo |
162 |
|
5 Kimi Raikkonen |
138 |
|
6 Max Verstappen |
68 |
|
7 Sergio Perez |
68 |
|
8 Esteban Ocon |
56 |
|
9 Carlos Sainz |
48 |
|
10 Nico Hulkenberg |
34 |
|
11 Felipe Massa |
31 |
|
12 Lance Stroll |
28 |
|
13 Romain Grosjean |
26 |
|
14 Kevin Magnussen |
11 |
|
15 Fernando Alonso |
10 |
|
16 Jolyon Palmer |
8 |
|
17 Stoffel Vandoorne |
7 |
|
18 Pascal Wehrlein |
5 |
|
19 Daniil Kvyat |
4 |
|
20 Marcus Ericsson |
0 |
|
21 Antonio Giovinazzi |
0 |
|
22 Jenson Button |
0 |
Constructori
|
1 Mercedes |
475 |
|
2 Ferrari |
373 |
|
3 Red Bull Renault |
230 |
|
4 Force India Mercedes |
124 |
|
5 Williams Mercedes |
59 |
|
6 Toro Rosso Renault |
52 |
|
7 Renault |
42 |
|
8 Haas Ferrari |
37 |
|
9 McLaren Honda |
17 |
|
10 Sauber Ferrari |
5 |









































