Lewis Hamilton pleacă din pole în Marele Premiu al SUA. Pilotul englez al celor de la Mercedes a obținut un timp de 1:34.999, fiind cu 0.216 sec mai rapid decât coechipierul său, Nico Rosberg. Germanul a greșit în virajul 1, în ambele sale tururi rapide în sesiunea decisivă a calificărilor. Cu toate acestea, Hamilton s-a plâns de probleme la schimbarea treptelor de viteză.
„Am repetat multe starturi, cred că mâine pot să obțin victoria”, a spus Hamilton.
Din a doua linie vor lua startul piloții Red Bull, Daniel Ricciardo și Max Verstappen, aflați la 0.5, respectiv 0.7 de Hamilton. Dintre cei patru, doar australianul este pe supersoft, ceilalți fiind pe soft. Urmează colegii de la Ferrari, Kimi Raikkonen și Sebastian Vettel, iar în top 10 au mai intrat Nico Hulkenberg (Force India), piloții Williams – Valtteri Bottas și Felipe Massa, Carolos Sainz (Toro Rosso).
Pentru o zecime, Sergio Perez a pierdut accederea în a treia sesiune. Mexicanul pleacă din linie cu Fernando Alonso (nemulțumit de viteza mașinii pe liniile drepte). Choechipierul spaniolului de la McLaren, Jenson Button, nu a trecut de q1, după ce a fost ținut destul de mult timp în garaj de echipă, apoi a fost blocat de Jolyon Palmer, în ultimul viraj al turului său rapid. Button făcuse prima sa ieșire pe soft, în timp ce toți ceilalți erau pe supersoft. La rândul său, Palmer a fost furios pe echipa sa pentru că nu a fost anunțat de faptul că Button este în tur rapid.
Foto: Mercedes Benz Grand Prix Ltd

MP SUA Austin Circuit of the Americas Calificări Rezultate

Pilot Echipă Q1 Q2 Q3 Dif. Q3 Tururi
1 Lewis Hamilton Mercedes 1:36.296 1:36.450 1:34.999 13
2 Nico Rosberg Mercedes 1:36.397 1:36.351 1:35.215 +0.216 13
3 Daniel Ricciardo Red Bull TAG Heuer 1:36.759 1:36.255 1:35.509 +0.510 12
4 Max Verstappen Red Bull Tag Heuer 1:36.613 1:36.857 1:35.747 +0.748 12
5 Kimi Raikkonen Ferrari 1:36.985 1:36.584 1:36.131 +1.132 12
6 Sebastian Vettel Ferrari 1:37.151 1:36.462 1:36.358 +1.359 13
7 Nico Hulkenberg Force India Mercedes 1:36.950 1:36.626 1:36.628 +1.629 12
8 Valtteri Bottas Williams Mercedes 1:37.456 1:37.202 1:37.116 +2.117 12
9 Felipe Massa Williams Mercedes 1:37.402 1:37.214 1:37.269 +2.270 12
10 Carlos Sainz Toro Rosso Ferrari 1:37.744 1:37.175 1:37.326 +2.327 14
11 Sergio Perez Force India Mercedes 1:37.345 1:37.353 10
12 Fernando Alonso McLaren Honda 1:37.913 1:37.417 11
13 Daniil Kvyat Toro Rosso Ferrari 1:37.844 1:37.480 12
14 Esteban Gutierrez Haas Ferrari 1:38.053 1:37.773 10
15 Jolyon Palmer Renault 1:38.084 1:37.935 9
16 Marcus Ericsson Sauber Ferrari 1:38.040 1:39.356 11
17 Romain Grosjean Haas Ferrari 1:38.308 8
18 Kevnin Magnussen Renault 1:38.317 6
19 Jenson Button McLaren Honda 1:38.327 6
20 Pascal Wehrlein Manor Mercedes 1:38.548 9
21 Felipe Nasr Sauber Ferrari 1:38.583 8
22 Esteban Ocon Manor Mercedes 1:38.806 8