Corespondență din Barcelona
Felipe Massa a fost cel mai rapid pilot până la pauza de prânz, în prima zi a celei de-a doua perioade de teste de la Barcelona. Brazilianul de la Williams a reușit un 1:19.726 min (pe super-soft). Cu 0.1 sec mai lent a fost Daniel Ricciardo. Pilotul Red Bull a avut o ieșire în decor, în virajul 4, la prima sa ieșire pe ultra-soft. Asutralianul a reușit să se întoarcă pe circuit fără probleme.
Au urmat Lewis Hamilton, cu soft, la 0.730 sec și Sebastian Vettel, la 1.4, dar cu medium. Germanul celor de la Ferrari a făcut cele mai multe tururi în această dimineață – 82. Asta în timp ce Hamilton a petrecut destul timp în garaj, echipa lucrând la parte din față a monopostului W08. Și așa, britanicul celor de la Mercedes a efectuat 49 de tururi.
Sesiunea de dimineață a însemnat noi probleme pentru… McLaren. Spre finalul sesiunii Stoffel Vandoorne a fost chemat la boxe pentru schimbarea unității de putere, după 34 de tururi. Cel mai bun timp al belgianului este la 2.9 de rezultatul lui Massa.
Jolyon Palmer a avut porbleme cu un senzor la RS17, ieșind doar 15 tururi, iar prima ieșire pe Catalunya a avut-o Pascal Wehrlein, pilotul german al celor de la Sauber reîntorcându-se după accidentarea din Race of Champions.
Foto: Sam Bloxham/LAT/Williams

Barcelona test 2 Circuit Catalunya Ziua 1 Rezultate prânz

Pilot Echipă Timp Diferență Pneuri Tururi
  1 Felipe Massa Williams 1:19.726 super-soft 67
  2 Daniel Ricciardo Red Bull 1:19.900 0.174 ultra-soft 52
  3 Lewis Hamilton Mercedes 1:20.456 0.730 soft 49
  4 Sebastian Vettel Ferrari 1:21.127 1.401 medium 82
  5 Esteban Ocon Force India 1:21.347 1.621 super-soft 59
  6 Kevin Magnussen Haas 1:21.676 1.950 soft 48
  7 Daniil Kvyat Toro Rosso 1:21.965 2.239 soft 45
  8 Stoffel Vandoorne McLaren 1:22.698 2.972 soft 34
  9 Pascal Wehrlein Sauber 1:23.336 3.610 soft 47
10 Jolyon Palmer Renault 1:24.790 5.064 soft 15