Sebastian Vettel a fost cel mai rapid pilot în al treilea antrenament pe Monza – 1:20.509 min. La o diferență de doar 0.081 sec a rămas Lewis Hamilton. Britanicul de la Mercedes este constant rapid pe primul sector, dar pierde, infim (dar decisiv) pe celelalte două. Campionul mondial a și greșit la ieșirea din Variante della Roggia, ieșind pe pietriș. Kimi Raikkonen nu e departe de cei doi favoriți la titlu. Cel mai rapid tur al finlandezului de la Ferrari a fost doar cu 0.173 sec față de rezultatul lui Vettel.
Doar încă doi piloți au fost la mai puțin de 1 sec de timpul germanului: Valtteri Bottas – la 6 zecimi, respectiv Max Verstappen – aproape 9 zecimi.
Kevin Magnussen a stabilit al șaselea timp, la peste 1.5 sec de Vettel. După danezul de la Haas au fost Esteban Ocon, Daniel Ricciardo (un stint lung pe supersoft), Charles Leclerc și Romain Grosjean.
În ceea ce-l privește pe coechipierul lui Lecelrc, Marcus Ericsson, trebuie spus că acesta a primit acceptul medicilor de a concura la Monza, după accidentul de ieri, din FP1, Echipa a lucrat toată noaptea, 8 ore, folosind un șasiu nou pentru ca suedezul să poată ieși astăzi pe circuit. Ericsson a fost cu 0.5 sec mai lent decât Leclerc.
McLaren a continuat seria neputinței, cu Fernando Alonso în fața lui Stoffel Vandoorne pe pozițiile 17, respectiv 18. Spaniolul conduce cu ceva probleme la încheietură, din cauza unui tendon umflat. Belgianul a distrus un set de soft, după o frânare violentă la intrarea în Rettifilo.
Nico Hulkenberg a alergat doar 10 tururi, preferând să menajeze bolidul. Germanul de la Renault pleacă de pe ultima poziție în cursă, după penalizări multiple (10 poziții pentru accidentul de la Spa, ale locuri pentru schimbarea unității de putere). Hulkenberg a avut și ceva probleme cu DRS-ul. Sistemul a rămas deschis, germanul fiind chemat la boxe pentru investigații.

Italia Monza FP3 Rezulate

Pilot Echipă Timp Diferență Tururi
1 Sebastian Vettel Ferrari 1:20.509 18
2 Lewis Hamilton Mercedes 1:20.590 +0.081 14
3 Kimi Raikkonen Ferrari 1:20.682 +0.173 16
4 Valtteri Bottas Mercedes 1:21.112 +0.603 18
5 Max Verstappen Red Bull 1:21.308 +0.879 15
6 Kevin Magnussen Haas 1:22.011 +1.502 15
7 Esteban Ocon Racing Point Force India 1:22.055 +1.546 16
8 Daniel Ricciardo Red Bull 1:22.310 +1.801 15
9 Charles Leclerc Sauber 1:22.313 +1.804 17
10 Romain Grosjean Haas 1:22.357 +1.848 16
11 Sergio Perez Racing Point Force India 1:22.486 +1.977 13
12 Pierre Gasly Toro Rosso 1:22.631 +2.122 20
13 Carlos Sainz Renault 1:22.737 +2.228 15
14 Sergey Sirotkin Williams 1:22.778 +2.269 20
15 Lance Stroll Williams 1:22.860 +2.351 19
16 Marcus Ericsson Sauber 1:22.882 +2.373 25
17 Fernando Alonso McLaren 1:22.892 +2.383 23
18 Stoffel Vandoorne McLaren 1:22.987 +2.478 16
19 Nico Hulkenberg Renault 1:23.149 +2.640 10
20 Brendon Hartley Toro Rosso 1:23.164 +2.655 19

Foto: McLaren Racing, Mercedes AMG Petronas, Sauber Motorsport AG, Scuderia Ferrari, Red Bull Racing