Max Vertappen o să starteze din pitlane, după ce a avariat suspensia față a bolidului în calificările pentru cursa din Monaco. Echipa decis ca olandezul să concureze cu șasiul de rezervă. În timpul nopții, mecanicii Red Bull au asamblat și efectuat setările pe noul monopost. Ei pot face orice modificare la bolid, inclusiv setarea pentru ploaie.
„Sper să trec de câteva mașini, încă de la start. Bolidul meu este foarte bun. Cred că pot ajunge în puncte”, a spus Verstappen.

Fără penalizări

Daniel Kvyat și Kevin Magnussen au scăpat fără penalizări, după calificările de la Monaco.
Inspectorii FIA au găsit abateri în podeaua față a monopostului Toro Rosso, condus de Kvyat. Delegatul tehnic al FIA, Jo Bauer a explicat faptul că „abaterea verticală la o sarcină verticală de 4000 Newton a fost mai mare de 5 mm, ceea ce nu este în conformitate cu articolul 3.17.5”.
Echipa a explicat că rusul a lovit vibratoarele puternic și acestea au suferit modificări structurale. „Am dovedit că mașina a suferit un impact care reduce aderența și are ca rezultat un timp pe tur mai slab, decât cel realizat în a doua parte a clificărilor”, s-a spus în comunicatul Toro Rosso, după care Kvyat a rămas nepenalizat, urmând să plece în cursă de pe 8.

Tot cu basma curată a scăpat și pliotul Renault, Kevin Magnussen. Danezul a ieșit din pitlane în momentul în care semaforul era roșu, în urma accidentului lui Max Verstappen. Echipa a explicat faptul că danezul nu a putut opri, în timp util, fiind vorba de fracțiuni de secundă. „Deși lumina verde verde s-a stins, fiind înlocuită de lumina roșie, 2 secunde înainte ca pilotul să treacă linia de ieșire din pitlane, aprinderea luminii roșii s-a întâmplat doar cu 0.55 sec înainte de traversarea liniei de către bolid. Pilotul a fost informat imediat că statusul pe circuit este „roșu” și a micșorat viteza. Dar, efectiv, nu a putut face nimic la ieșirea din pitlane”, au explicat cei de la Renault.
Magnussen pleacă la Monte Carlo de pe locul 16.

Foto: Red Bull Media House, Renault F1 Team