Daniel Ricciardo a stabilit cel mai bun timp în al doilea antrenament în Baku (10 grade mai puțin față de FP1) – 1:42.795 min (pneuri ultrasoft). La doar 0.069 sec a fost Kimi Raikkonen. În timpul sesiunii, finlandezul de la Ferrari a comis erori în virajele 2 și 7. Max Verstappen a fost cu 0.047 sec mai lent decât Raikkonen. Olandezul a ieșit pe circuit cu ceva întârziere, pentru că mecanicii au lucrat la RB14, avariat în FP1. Verstappen a continuat să greșească, ieșind pe zona de siguranță în virajul 3, după o frânare întârziată, iar puțin mai târziu atingând ușor zidul de protecție în virajul 7. Finalul a fost și mai rău: motorul Renault a scos sunete destul de ciudate, iar olandezul a primit instrucții de la boxă să țină rotațiile sub 10.500.
Au urmat piloții Mercedes, la aproximativ 0.8 sec de Ricciardo, cu Valtteri Bottas (greșeală în virajul 1) în fața lui Lewis Hamilton (0.033).
Ultimul pilot la mai puțin de 1 sec de australianul de la Red Bull a fost Fernando Alonso (ieșire în zona de siguranță a virajului 15, la fel ca și Romain Grosjean, Pierre Gasly și Brendon Hartley). În momentul ieșirii, Alonso avea ultrasoft folosite 13 tururi, Grosjean – 12 tururi. În top 10 au mai intrat Esteban Ocon, Carlos Sainz (greșeală virajul 1), Kevin Magnussen și Nico Hulkenberg. Liderul clasamentului piloților, Sebastian Vettel a terminat pe 11, la 1.3 sec de Ricciardo. De altfel, diferența dintre locurile 6 și 12 (Alonso și Perez – mexicanul de la Force India cu eroare în virajul 3) este de 0.442 sec. Aici sunt incluse McLaren, Force India, Renault și Haas (Vettel, cu siguranță, poate mai mult), nu neapărat în această ordine.
Ultimul, la peste 3 sec de Ricciardo, a fost Marcus Ericsson. Suedezul celor de la Sauber a fost chemat la boxă după doar 9 tururi, din cauza unor probleme la cutia de viteze.
Azerbaidjan, Baku, FP2, rezultate
| Pilot | Echipă | Timp | Diferență | Tururi | Pneuri/Stint |
| 1 Daniel Ricciardo | Red Bull | 1:42.795 | – | 35 | ss, usx2,ss |
| 2 Kimi Raikkonen | Ferrari | 1:42.864 | +0.069 | 33 | sx2, usx4, s |
| 3 Max Verstappen | Red Bull | 1:42.911 | +0.116 | 27 | ss, usx2, ss |
| 4 Valtteri Bottas | Mercedes | 1:43.570 | +0.775 | 25 | ss, usx4 |
| 5 Lewis Hamilton | Mercedes | 1:43.603 | +0.808 | 31 | s, usx4, s |
| 6 Fernando Alonso | McLaren | 1:43.700 | +0.905 | 34 | ssx2, usx3, ss |
| 7 Esteban Ocon | Force India | 1:43.814 | +1.019 | 30 | s, usx2, s |
| 8 Carlos Sainz | Renault | 1:43.834 | +1.039 | 36 | ss, usx3, ss |
| 9 Kevin Magnussen | Haas | 1:43.977 | +1.182 | 29 | ss, usx2, ss |
| 10 Nico Hulkenberg | Renault | 1:44.091 | +1.296 | 33 | ss, usx2, ss |
| 11 Sebastian Vettel | Ferrari | 1:44.127 | +1.332 | 38 | ss, usx4, ss |
| 12 Sergio Perez | Force India | 1:44.142 | +1.347 | 31 | s, usx2, s |
| 13 Romain Grosjean | Haas | 1:44.425 | +1.630 | 27 | ss, usx2, ss |
| 14 Lance Stroll | Williams | 1:44.459 | +1.664 | 31 | ss, us, ssx2, us |
| 15 Pierre Gasly | Toro Rosso | 1:44.712 | +1.917 | 39 | ss, usx3, ss |
| 16 Charles Leclerc | Sauber | 1:44.940 | +2.145 | 30 | ss, usx2, ss |
| 17 Sergey Sirotkin | Williams | 1:45.007 | +2.212 | 33 | s, usx2, sx2 |
| 18 Brendon Hartley | Toro Rosso | 1:45.051 | +2.256 | 36 | ss, usx3, ssx3 |
| 19 Stoffel Vandoorne | McLaren | 1:45.288 | +2.493 | 29 | ss, us, ssx2 |
| 20 Marcus Ericsson | Sauber | 1:46.042 | +3.247 | 9 | s, us |
Foto: Dan Istitene/Getty Images, Mark Thompson/Getty Images, McLaren Racing, Mercedes AMG Petronas, Sauber Motosport AG, Scuderia Toro Rosso, Haas F1 Team, Williams F1, Scuderia Ferrari































