Lewis Hamilton a câștigat al 4-lea pole position al sezonului, învingându-l pe Sebastian Vettel. Doar acești doi piloți au coborât sub 1:33 min, timpul lui Vettel fiind cu 0.411 sec mai slab decât al campionului mondial. Pilotul Mercedes, Ncio Rosberg, care a plecat din prima poziție în ultimele două ediții ale cursei de pe Sakhir, a terminat pe 3, pierzând timp în primul sector. De lângă german va lua startul Kimi Raikkonen, cu Ferrari.
„Mă simt perfect, sunt fericit. Simt mașina foarte bine, sunt extrem de recunoscător echipei că am această „bestie” sub mine, care atacă impecabil virajele. Ferrari sunt foarte rapizi, ne așteaptă o luptă interesantă mâine”, a spus Hamilton.
„A fost o sesiune grea, nu mi-am găsit ritmul din antrenamente, dar spre final a fost mai bine. Sper să fac o figură frumoasă mâine”, a declarat Vettel.
„Strategia mea a fost greșită. M-am concentrat prea mult pe cursă și am subestimat viteza lui Sebastian. Am greșit în C2, când m-am relaxat. Plecarea de pe locul trei nu e ideală, dar cursa e lungă”, a spus. Rosberg.
Piloții Williams au ocupat al treilea rând al grilei, Valtteri Bottas fiind cu 0.363 sec mai rapid decât Felipe Massa. Din a patra linie vor pleca Daniel Ricciardo (Red Bull) și Nico Hulkenberg (Force India). Diferența dintre locul 8 al germanului și pozița a 10-a, de unde va pleca Romani Grosjean este de doar 0.034 sec, pe 9 fiind Carlos Sainz cu Torro Rosso.
Chiar Sainz l-a lăsat în afara C3 pe Sergio Perez, pentru 0.063 sec. Deși se așteptau să participe în C3, piloții Sauber, Felipe Nasr și Marcus Ericsson, au trebuit să se mulțumească cu pozițiile 12, respectiv 13.
Fernando Alonso a adus McLaren prima participare în C2, la finalul căreia spaniolul l-a depășit doar pe Max Verstappen (Toro Rosso), care a avut probleme cu motorul Renault.
Din C1 au ieșit din luptă cei doi piloți Manor – Will Stevens și Roberto Merhi, Pastor Maldonado (Lotus) – probleme cu motorul Mercedes, Daniil Kvyat (Red Bull) și Jenson Button (McLaren). Englezul a oprit MP4-30 după 3 viraje, din cauza unei defecțiuni electrice.
Marele Premiu al regatului Bahrain
Sakhir, calificări
| Pilot | Echipă | C1 | C2 | C3 | Tururi |
| 1. Lewis Hamilton | Mercedes | 1:33.928 | 1:32.669 | 1:32.571 | 16 |
| 2. Sebastian Vettel | Ferrari | 1:34.919 | 1:33.623 | 1:32.982 | 12 |
| 3. Nico Rosberg | Mercedes | 1:34.398 | 1:33.878 | 1:33.129 | 16 |
| 4. Kimi Raikkonen | Ferrari | 1:34.568 | 1:33.540 | 1:33.227 | 15 |
| 5. Valtteri Bottas | Williams | 1:34.161 | 1:33.897 | 1:33.381 | 16 |
| 6. Felipe Massa | Williams | 1:34.488 | 1:33.551 | 1:33.744 | 16 |
| 7. Daniel Ricciardo | Red Bull Racing | 1:34.691 | 1:34.403 | 1:33.832 | 15 |
| 8. Nico Hulkenberg | Force India | 1:35.653 | 1:34.613 | 1:34.450 | 15 |
| 9. Carlos Sainz | Toro Rosso | 1:35.371 | 1:34.641 | 1:34.462 | 18 |
| 10. Romain Grosjean | Lotus | 1:35.007 | 1:34.123 | 1:34.484 | 20 |
| 11. Sergio Perez | Force India | 1:35.451 | 1:34.704 | 12 | |
| 12. Felipe Nasr | Sauber | 1:35.310 | 1:34.737 | 9 | |
| 13. Marcus Ericsson | Sauber | 1:35.438 | 1:35.034 | 9 | |
| 14. Fernando Alonso | McLaren | 1:35.205 | 1:35.039 | 10 | |
| 15. Max Verstappen | Toro Rosso | 1:35.611 | 1:35.103 | 14 | |
| 16. Pastor Maldonado | Lotus | 1:35.677 | 7 | ||
| 17. Daniil Kvyat | Red Bull Racing | 1:35.800 | 6 | ||
| 18. Will Stevens | Marussia | 1:38.713 | 6 | ||
| 19. Roberto Merhi | Marussia | 1:39.722 | 6 | ||
| 20. Jenson Button | McLaren | No time | 1 |




















