Calificări de senzație pe Interlagos! Pilot Mercedes a obținut pole-ul, dar acesta nu este Lewis Hamilton. Prima poziție la startul de mâine aparține lui Valtteri Bottas. Finlandezul a obținut al treilea pole al carierei, după cele din Bahrain și Austria (ambele în acest an).
Cum s-a ajuns aici? La două minute după startul primului segment Hamilton a pierdut controlul bolidului Mercedes în virajul 7 (Curva do Laranjinha), oprind în zidul de pneuri. Mașina a suferit avarii pe partea din stânga. Campionul mondial a ieșit din bolid nevătămat, cerând scuze echipei pentru incident. Sesiunea a fost oprită câteva minute.
La restart, Romain Grosjean a avut probleme cu aripa T, jumătate din aceasta desprinzându-se. Ferrari a trecut în q2 folosind pneuri soft (ceilalți au mers cu super-soft). Eliminați au fost Pascal Wehrlein, Pierre Gasly, Lance Stroll (canadianului i-a fost reparată mașina, pe aceasta fiind montată o nouă cutie de viteze), Marcus Ericsson și… Hamilton. Germanul de la Sauber a pierdut accederea în q2 pentru doar 0.053 sec.
În al doilea segment, Daniel Ricciardo a ieșit cu pneuri soft. Australianul a reușit să treacă în q3. Pilotul Red Bull este penalizat pentru schimbarea MGU-H, plecând mâine de pe 14. Au fost eliminați Esteban Ocon, Grosjean, Stoffel Vandoorne, Kevin Magnussen și Berndon Hartley.
Segmentul decisiv a început cu un moment de sperietură pentru Felipe Massa. Brazilianul de la Williams era cât pe ce să repete accidentul lui Hamilton, dar a reușit să țină bolidul.
După primele ieșiri, Sebastian Vettel avea 1:08.360, iar Bottas – 1:08.442. Adică o diferență de 0.082. În ieșirile finale, germanul de la Ferrari nu și-a îmbunătățit timpul, greșind în primul viraj. Bottas a reușit un incredibil 1:08.322 min și a obținut pole-ul, cu un avâns de 0.038 sec. Din a doua linie vor lua startul Kimi Raikkonen (0.216) și Max Verstappen (0.603). Urmează Sergio Perez și Fernando Alonso (spaniolul, extrem de fericit, dar realist – „condițiile de mâine o să fie diferite… este greu!”). A patra linie aparține piloților Renault – Nico Hulkenberg și Carlos Sainz, iar în a cincea sunt Felipe Massa și Esteban Ocon.
Brazilia Interlagos Calificări Rezultate/Ordine de start
|
Pilot |
Echipă |
Q1 |
Q2 |
Q3 |
Dif. Q3 |
Tururi |
|
1 Valtteri Bottas |
Mercedes |
1:09.452 |
1:08.638 |
1:08.322 |
– |
22 |
|
2 Sebastian Vettel |
Ferrari |
1:09.643 |
1:08.494 |
1:08.360 |
+0.038 |
21 |
|
3 Kimi Raikkonen |
Ferrari |
1:09.405 |
1:09.116 |
1:08.538 |
+0.216 |
18 |
|
4 Max Verstappen |
Red Bull |
1:09.820 |
1:09.050 |
1:08.925 |
+0.603 |
18 |
|
5 Sergio Perez |
Force India |
1:10.145 |
1:09.760 |
1:09.598 |
+1.276 |
21 |
|
6 Fernando Alonso |
McLaren |
1:10.172 |
1:09.593 |
1:09.617 |
+1.295 |
17 |
|
7 Nico Hulkenberg |
Renault |
1:10.078 |
1:09.726 |
1:09.703 |
+1.381 |
21 |
|
8 Carlos Sainz |
Renault |
1:10.227 |
1:09.768 |
1:09.805 |
+1.483 |
17 |
|
9 Felipe Massa |
Williams |
1:09.789 |
1:09.612 |
1:09.841 |
+1.519 |
16 |
|
10 Esteban Ocon |
Force India |
1:10.168 |
1:09.830 |
– |
– |
17 |
|
11 Romain Grosjean |
Haas |
1:10.148 |
1:09.879 |
– |
– |
16 |
|
12 Stoffel Vandoorne |
McLaren |
1:10.286 |
1:10.116 |
– |
– |
15 |
|
13 Kevin Magnussen |
Haas |
1:10.521 |
1:10.154 |
– |
– |
18 |
|
14 Daniel Ricciardo* |
Red Bull |
1:09.828 |
1:09.533 |
1:09.330 |
+1.008 |
19 |
|
15 Pascal Wehrlein |
Sauber |
1:10.678 |
– |
– |
– |
12 |
|
16 Marcus Ericsson |
Sauber |
1:10.875 |
– |
– |
– |
12 |
|
17 Lance Stroll** |
Williams |
1:10.776 |
– |
– |
– |
8 |
|
18 Brendon Hartley* |
Toro Rosso |
1:10.625 |
– |
– |
– |
15 |
|
19 Pierre Gasly* |
Toro Rosso |
1:10.686 |
– |
– |
– |
10 |
|
20 Lewis Hamilton |
Mercedes |
– |
– |
– |
– |
2 |
Penalizări: Daniel Ricciardo, Brendon Hartley, Pierre Gasly – câte 10 locuri (schimbare MGU-H), Lance Stroll – 5 locuri (schimbare cutie).
































