Kevin Magnussen este considerat, de o parte a celor implicați în F1, ca fiind un „băiat rău”. Danezul de la Haas are reputația unui pilot care își apără agresiv poziția, iar replica acidă a lui Magnussen din Ungaria – „suck my balls”, adresată lui Nico Hulkenberg, a pus gaz peste foc.
„Nu-mi pasă de ceea ce se vorbește.” – a spus pilotul, care a debutat în F1 la McLaren, în sezonul 2014. – „Știu că sunt destui colegi care s-au plâns de mine, dar asta, cel mult, a devenit subiect de glume în echipă. Nu o să spun că sunt cel mai popular pilot, dar nici nu-mi doresc asta. Ce mă interesează pe mine este să am rezultate și ce spun comisarii de cursă. În acest an am o singură penalizare (în Ungaria). Nu cred că se poate spune că sunt chiar așa de rău. Pot spune că am prieteni în paddock, dar niciun pilot nu se numără printre aceștia. Nu fac eforturi în această direcție. Am primit, pe rețelele de socializare, mult mesaje, unele dintre ele deloc plăcute. Dar nu-mi pasă de frustrările altora! Poate doar în cazul în care sunt criticat fără motiv. Atunci răspund, pentru că este în joc onoarea mea.”
Foto: Haas F1 Team