Lewis Hamilton a stabilit cel mai bun timp în primul antrenament pe Shanghai Internațional – 1:33.999 min, pe pneuri soft. Problemele principale ale piloților au fost vântul, circuitul destul de prăfuit și… ultimul viraj. La 0.359 sec de Hamilton a fost Kimi Raikkonen, iar la 0.099 sec – conaționalul pilotului de la Ferrari – Valtteri Bottas (greșeală în virajul 2). Au urmat Daniel Ricciardo și Max Verstappen, la 0.5, respectiv 0.6 sec de timpul campionului mondial. Sebastian Vettel a reușit un timp doar cu 0.8 sec mai slab față de Hamilton. Primul pilot, excluzând pe cei ai echipelor de top, a fost Kevin Magnussen (+1.1). În top 10 în sesiune au mai intrat Carlos Sainz, Romain Grosjean și Nico Hulkenberg (probleme cu comunicarea).
Piloții Mercedes au mers doar pe soft (la fel au ales Carlos Sainz, Pierre Gasly, Sergey Sirotkin, Brendon Hartley. Red Bull a ieșit pe circuit cu medium și ultra-soft, iar piloții de la Ferrari au folosit pneurile diferit: Kimi – medim și ultra-soft, Vettel – soft și ultra-soft. Trebuie spus faptul că diferența dinte ultra-soft și soft este în jurul 0.8-0.9 sec, iar dintre soft și medium – 0.8 sec.
În timpul sesiunii, Mercedes a schimbat aripa spate pe bolidul lui Hamilton. Britanicul s-a învârtit în virajul 11 (în același loc a greșit și Raikkonen). Vestappen a trăit periculos în ultimul viraj, pierzând spatele RB14 și ieșind pe nisip.
McLaren a sosit în China cu noi îmbunătățiri la MCL33 – canale noi pe podea, aripa față, baza badgeboard-urilor, precum și cu – premieră! – T-wing. Fernando Alonso a fost pe 12, la 2.045 sec de Hamilton, respectiv la 0.007 sec în spatele lui Gasly. Stoffel Vandoorne a avut o sesiune dificilă. Belgianul celor de la McLaren a ieșit cu pneurile de pe partea dreaptă în afara pistei în ultimul viraj (foarte mulți piloți au avut probleme în acest loc), greșind și în virajul 10.
În același timp, Francesco Cigorini, mecanicul accidentat de Raikkonen în Bahrain, a ajuns în Italia. Cigorini a suferit o dublă fractură pe Sakhir, fiind operat într-un spital din Manama.
China, Shanghai Internațional, FP1, rezultate
| Pilot | Echipă | Timp | Diferență | Tururi | Pneuri/stint |
| 1 Lewis Hamilton | Mercedes | 1:33.999 | – | 22 | sx4 |
| 2 Kimi Raikkonen | Ferrari | 1:34.358 | +0.359 | 14 | mx2, usx2 |
| 3 Valtteri Bottas | Mercedes | 1:34.457 | +0.458 | 28 | sx3 |
| 4 Daniel Ricciardo | Red Bull | 1:34.537 | +0.538 | 22 | mx2, usx2 |
| 5 Max Verstappen | Red Bull | 1:34.668 | +0.669 | 22 | mx2, uax2 |
| 6 Sebastian Vettel | Ferrari | 1:34.861 | +0.862 | 18 | sx2, usx4 |
| 7 Kevin Magnussen | Haas | 1:35.178 | +1.179 | 21 | sx2, usx2 |
| 8 Carlos Sainz | Renault | 1:35.616 | +1.617 | 23 | sx4 |
| 9 Romain Grosjean | Haas | 1:35.718 | +1.719 | 21 | sx2, usx2 |
| 10 Nico Hulkenberg | Renault | 1:35.800 | +1.801 | 18 | mx3, sx3 |
| 11 Pierre Gasly | Toro Rosso | 1:36.037 | +2.038 | 21 | sx5 |
| 12 Fernando Alonso | McLaren | 1:36.044 | +2.045 | 29 | sx3, usx3 |
| 13 Sergio Perez | Force India | 1:36.051 | +2.052 | 28 | mx5 |
| 14 Esteban Ocon | Force India | 1:36.351 | +2.352 | 32 | mx5 |
| 15 Sergey Sirotkin | Williams | 1:36.691 | +2.692 | 31 | sx7 |
| 16 Brendon Hartley | Toro Rosso | 1:36.715 | +2.716 | 23 | sx4 |
| 17 Charles Leclerc | Sauber | 1:36.723 | +2.724 | 23 | mx3, sx2 |
| 18 Stoffel Vandoorne | McLaren | 1:36.756 | +2.757 | 25 | usx3, sx3 |
| 19 Marcus Ericsson | Sauber | 1:36.909 | +2.910 | 21 | mx3, sx2 |
| 20 Lance Stroll | Williams | 1:37.277 | +3.278 | 28 | sx4, mx2 |
Foto: Charles Coates/Getty Images, Williams F1, Scuderia Toro Rosso, Scuderia Ferrari, McLaren Racing, Force India F1 Team, Sauber Motorsport, Haas F1 Team, XPB/James Moy Photography Ltd./Renault Sport F1 Team, Mercedes AMG Petronas


































