Cum este să te doară în ceafă? Neplăcut, cu siguranță! Cum este să învingi în cursa din Marea Britanie fiind pilot Ferrari? Neprețuit! Sebastian Vettel a câștigat pe Silverstone categoric, meritat, în stil de campion. L-a învins pe Lewis Hamilton la start, a trecut de Valtteri Bottas în Brooklands, a condus cursa magistral. Avea puterea Hamilton să-l învingă pe pilotul german? Puțin probabil, iar comportamentul britanicului de divă ciupita de părțile dorsale de la final nu face decât să sublinieze un singur lucru: Hamilton nu știe să piardă.
Bine, să spunem că a fost supărat pe Kimi Raikkonen. Finlandezul l-a lovit în Village, bolidul Mercedes învârtindu-se, iar Hamilton începând cursa de pe ultimul loc. Asta după ce Vettel a trecut de Hamilton la start extrem de ușor. Despre Raikkonen se pot spune multe, dar nu și că este un pilot care face astfel de lucruri intenționat. A fost un incident de cursă, nimic mai mult. Pentru care Raikkonen a fost sancționat cu 10 secunde. Apoi a fost momentul în care Hamilton l-a lăsat pe Bottas să treacă în față (turul 23) și să încerce să atace poziția lui Vettel. Fără succes! A fost momentul accidentului lui Marcus Ericsson (turul 32), suedezul uitând să închidă DRS-ul în Abbey și lovind zidul de protecție. Mașina de siguranță i-a oferit lui Hamilton șansa de a urca pe podium, pentru că altfel locul șase era maximum care putea să fie obținut de britanic. Practic, suedezul a făcut un fel de 0:3 cu Anglia (vezi Campionatul mondial de fotbal!), oferind încă o șansă pilotului Mercedes. Trecerea lui Hamilton de Bottas în final, în Brooklands, rămâne de discutat, deși nimeni nu poate să învinuiască Mercedes în ceva. Hamilton este pilotul care se bate la titlu, Bottas – categoric pilotul nr. 2 în echipă!
Cam asta ar fi esența cursei de pe Silverstone… Condimentată de duelul superb dintre Raikkonen și Verstappen, atât la începutul cursei, cât și după restart. Lupta celor doi, roată la roată, prin Brooklands, Luffield, Woodcote, Copse face deliciul oricărui fan al Formulei 1.
Mai ar trebui subliniate, ca momente importante, câteva aspecte: trei piloți au plecat din pit – Sergey Sirotkin, Lance Stroll și Brendon Hartley (neozeelandezul a făcut un singur tur, apoi a oprit la boxe); învârtirea lui Perez, imediat după start, când mexicanul de la Force India a „defilat” prin fața celor doi bolizi Williams, care părăseau pit lane; abandonul lui Charles Leclerc, imediat după oprirea la boxe; accidentul dintre Carlos Sainz și Romain Grosjean în Copse, în care vina a aparținut francezului de la Haas; învârtirea lui Verstappen în Club și abandonul olandezului de la Red Bull; depășirea efectuată de Pierre Gasly în defavoarea lui Sergio Perez, prin care pilotul Toro Rosso și-a asigurat ultimul punct; faptul că Nico Hulkenberg a terminat pe cel mai bun loc după piloții echipelor de top; că Esteban Ocon, Fernando Alonso și Kevin Magnussen au punctat… Și nu în ultimul rând… imaginea de după final, când Vettel a coborât din mașină, a luat un steag Ferrari și l-a fluturat. Deasupra circuitului Silverstone!
Foto: Mercedes AMG Petronas, Sauber Motorsport AG, Scuderia Ferrari, Red Bull Racing
Marea Britanie, Silverstone, Cursa, 52 tururi – rezultate, clasamente
| Pilot | Echipă | Timp/diferență |
| 1 Sebastian Vettel | Ferrari | 1.27:29.784 |
| 2 Lewis Hamilton | Mercedes | +2.264 sec |
| 3 Kimi Raikkonen | Ferrari | +3.652 sec |
| 4 Valtteri Bottas | Mercedes | +8.883 sec |
| 5 Daniel Ricciardo | Red Bull | +9.500 sec |
| 6 Nico Hulkenberg | Renault | +28.220 sec |
| 7 Esteban Ocon | Force India | +29.930 sec |
| 8 Fernando Alonso | McLaren | +31.115 sec |
| 9 Kevin Magnussen | Haas | +33.188 sec |
| 10 Pierre Gasly | Toro Rosso | +34.129 sec |
| 11 Sergio Perez | Force India | +34.708 sec |
| 12 Stoffel Vandoorne | McLaren | +35.774 sec |
| 13 Lance Stroll | Williams | +38.106 sec |
| 14 Sergey Sirotkin | Williams | +48.113 sec |
Abandonuri
| Pilot | Echipă | Tur | Motiv |
| Max Verstappen | Red Bull | 46 | cutie viteze |
| Romain Grosjean | Haas | 37 | accident |
| Carlos Sainz | Renault | 37 | accident |
| Marcus Ericsson | Sauber | 31 | accident |
| Charles Leclerc | Sauber | 18 | roata |
| Brendon Hartley | Toro Rosso | 1 | unitate putere |
Cel mai rapid tur
| Pilot | Echipă | Tur | Timp (viteza medie) |
| Sebastian Vettel | Ferrari | 47 | 1:30.696 (233.831 km/h) |
Clasamente
Piloți
| 1 Sebastian Vettel | 171 |
| 2 Lewis Hamilton | 163 |
| 3 Kimi Raikkonen | 116 |
| 4 Daniel Ricciardo | 106 |
| 5 Valtteri Bottas | 104 |
| 6 Max Verstappen | 93 |
| 7 Nico Hulkenberg | 42 |
| 8 Fernando Alonso | 40 |
| 9 Kevin Magnussen | 39 |
| 10 Carlos Sainz | 28 |
| 11 Esteban Ocon | 25 |
| 12 Sergio Perez | 23 |
| 13 Pierre Gasly | 19 |
| 14 Charles Leclerc | 13 |
| 15 Romain Grosjean | 12 |
| 16 Stoffel Vandoorne | 8 |
| 17 Lance Stroll | 4 |
| 18 Marcus Ericsson | 3 |
| 19 Brendon Hartley | 1 |
| 20 Sergey Sirotkin | 0 |
Constructori
| 1 Ferrari | 287 |
| 2 Mercedes | 267 |
| 3 Red Bull Renault | 199 |
| 4 Renault | 70 |
| 5 Haas Ferrari | 51 |
| 6 Force India Mercedes | 48 |
| 7 McLaren Renault | 48 |
| 8 Toro Rosso Honda | 20 |
| 9 Sauber Ferrari | 16 |
| 10 Williams Mercedes | 4 |




































